Lumină


O casă mare, cu o curte la fel de mare, și un nuc bătrân, mai bătrân decât mama.

Totul e gri, tot-tot, mai puțin nucul.
Ușile închise. Pășesc eu. Pun mâna pe clanță și apăs. Înăuntru e un aer vechi și singur, poate și puțin liniștitor.

Eu aduc lumina acolo. Știi cum? Chiar ca-n filme. Când intru eu, se luminează tot, învie tot.
Și chipul ei se luminează, și câinii sunt fericiți. Până și pereții zâmbesc pe-ascuns.

Asta-i dragoste, nu-i așa? Că totul se luminează când vii?
Sau o fi dor?

Vezi și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *