Feeling the black future

Oameni liniștiți cu zâmbete pe fețe se plimbă încet prin oraș. Toți zâmbesc și niciunul nu o face robotic. Li se vede liniștea pe față și nu-i trădează nici măcar gesturile. Oamenii sunt liniștiți, senini, calmi.
Calmul ăsta nu pare că poate fi disturbat de vre-un val de vânt negru și gros care se mișcă pe deaspura orașului, puțin peste nivelul cele mai înalte clădiri din oraș.
Jos totul e senin, în schimb, în sus nu vezi nimic frumos, decât valuri de nervi negri.

Oamenii au tabieturi, dar le au doar pe cele bune, nimic rău în gânduri și nici în fapte. Cu cât zilele trec, cu atât vântul negru coboară tot mai jos, de parcă-ar vrea să înghită liniștea.
Oamenilor nu le e frică, încă-s priniși în rozul liniștii, parcă sedați de ceva, că altfel n-ai cum să crezi că ăsta e un comportament normal al unor cetățeni care trăiesc într-o țară bătută de soartă.

Zilele trec ușor, până-ntr-o vinere în care viscolul negru coboară până la nivelul capetelor adulților. Parcă nici nu simți când s-a întâmplat asta.
Acum oamenii se plimbă pe străzi cu capul într-o ceață nervoasă și neagră. Puțin le afectează faptele, mai mult afectând pașii, care acum sunt nesiguri, grăbiți și poate puțin răutăcioși. Pașii nu sunt așa din cauză că ochii lor nu văd prin negrul acela, ci pentru că viscolul are și un miros de răutate combinată cu egoism, care afectează părți din creierile omenilor. După câteva săptămâni de plimbat printr-un viscol amețitor, creierile oamenilor deja s-au stricat.
Atâția oameni deja trăind așa, negrul începe să se evapore.
De fapt, oamenii deja au inhalat negrul, care deja și-a făcut culcuș în creierile, gândurile, gurile și membrele lor.

Unii oameni își notau gândurile când vedeau că negrul era deja sus, sau își notau ideile pe parcurs ce negrul cobora peste oraș.
Acum cine citește memorii scrise înainte de vremea negrului, compară liniștea aceea cu basmele sau cu poveștile SF.
Acum oamenii vorbesc negru, acționează negru, gândesc vijelios și trăiesc negru, chiar dacă aerul e acum relativ curat.

Calmul a dispărut cu totul, nimeni nu știe ce-nseamnă , nimeni nu-l mai trăiește, nimeni nu-l mai simte.
Oameni negri într-o lume colorată. Oare ce căcat s-a abătut peste voi?
Simt viitorul negru. Simt răutatea, egoismul, competiția.
Simt interesul propriu, moartea și indiferența.
Ați pierdut frumosul din viață cu creierele voastre.
Tot ce-i frumos durează puțin, nu mai nașteți copii curați obligați să trăiască într-o lume neagră.

Vezi și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *