Moment mistic

Azi sunt undeva sus, deasupra oamenilor, pentru că eu nu pot să ating pământul cu picioarele. Sunt un fel de spirit, zeiță. Eu sunt aici doar ca să observ. Nu dau raportul nimănui, sunt aici pentru mine, pentru că pot să fac asta. Uneori cobor mai jos, ca să prind mai bine discuțiile sau gesturile pământenilor.

Mă întristează disperarea lor după stăpânirea de bunuri, după modelarea strictă a exteriorului, după desfăț, după justiție imaginară, dar nu la fel de tare pe cât mă întristează că abia găsesc o mână de oameni cu care să pot să rezonez, care să caute ceva în interior, oameni pe care să-i ating de aici și care să mă simtă, care să creadă că există magie undeva mai presus de ei.

Mă întristează și faptul că văd multe ceasuri pe pământ. Oamenii au timp, dar n-au timp. Au impresia că-i înghite timpul, în timp ce timpul nu face mai nimic, ci doar trece. Ciudate proiecții își fac. Uneori atât de false încât nu îmi vine să cred că pot trăi așa.

Am să mă trezesc peste puțin timp, și când am să ating iar pământul cu picioarele am să știu că am învățat ceva din amalgamul ăsta strident de pe pământ. Da, o să fiu jos cu ei, că de acolo vin. Poate data viitoare reușesc să aduc pe cineva sus, cu mine, pe cineva ca mine.

Vezi și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *