Perfecțiune modelată de sforile minții

Ar trebui să monitorizez pașii care mă duc până în filmul ăsta în care nu pot să nu cred că e mai real decât realul.

Copaci mulți, înalți și verzi. Aer simplu, curat, potrivit.
Aici nu trebuie să-mi explic cum de se-aude probabil din ceruri o melodie lascivă timp de-o săptămână.
Sex dumnezeiesc (dooh, ironic adjectiv pentru pudici) timp de o săptămână, non stop dacă se poate. Tot ce vreau, exact cu cine vreau, exact cât să-mi fie suficient. There is no bad news, no bad vibes, no bad feelings. Jeez, dar unde am ajuns? Că eu nu mai vreau să plec de aici!
Înconjurată de obiecte chestii venite de nu știu unde, care nu par să se potrivească în mod normal cu decorul, fac tot posibilul să mă folosesc de ele pentru momente care îmi înalță corpul la mare distanță de pământul rece. Frișcă pe abdomene, miere pe sâni, vin alb pe gât și pe spate, salivă pe buze și pe lângă urechi, cravată în jurul gâtului. Nud, tot nud. Muzică, aceeași muzică. Limbă, sex, plăcere, gemete, tot ce vrei și îți poți închipui.
Bărbatu’ de lângă mine intră cam în toate tiparele de oameni care mie nu-mi plac deloc în real world, și nu știu cum am ajuns aici cu el – poate de la melodie – dar trăim ce vrem și cu cine vrem.. când putem, nu? Realitatea dispare instant și dacă ai imaginație îți conturezi un #safeplace care să te țină vie atunci când ai nevoie.
Sex, mângâieri, plăcere, zâmbete, orgasme, muzică, buze, zgârieturi, muzică iar, zâmbete iar. Perfection, humans.

Oscilez între realitate și vis. E foarte subtil resimțită bariera dintre ele, parcă levitez zâmbind. Mângâierile reci de pe spatele meu fierbinte nu fac decât să mă adâncească tot mai mult într-o stare pe care efectiv nu am cuvinte să o descriu. Repet, Jeez, dar unde am ajuns? Că eu nu mai vreau să plec de aici!

Nu mai plec de aici. Vreau să mor așa, aici. Vreau să mor goală și fericită.

Vezi și

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *