me and me

Am intrat într-o stare pe care nu știu cum să o descriu sau să o denumesc. Simt că am nevoie de liniște, în orice modalitate ți-o poți imagina. O sa continui să fiu absentă -în real life i mean- o perioadă, fix atâta timp cât simt eu că am nevoie. Sunt ok, doar că vreau singurătate. Am nevoie doar de mine momentan.

Ultimul an și un pic a fost foarte greu pentru mine din punct de vedere emoțional – și nu numai- și abia acum simt că pot să încep să mă caut și să mă regăsesc iarăși, să mă învii din haosul în care numai eu știu cum am putut să nu înnebunesc.

Toți trag de mine, toți o iau personal, toți cred că mă îndepărtez de ei din anumite motive, drept dovadă mă trezesc săptămânal cu mesaje de genul ăsta *U ok? Mă îngrijorezi! ……*Bă pizdă, da’ tu chiar nu mai știi să scrii dacă eu nu-ți scriu?……*S-a întâmplat ceva, te-am supărat cu ceva? Te observ foarte distantă lately…….*Iar ești pe pastile? Iar ești legumă și nu mai exiști?……*Am zis că nu te mai caut până nu scrii tu prima, dar în ritmu’ ăsta ajungem să nu ne mai cunoaștem.

Apreciez că am oameni în jur cărora le pasă și care îmi simt lipsa, care poate au nevoie de mine în anumite momente/situații, dar de data asta eu am mai multă nevoie de mine și îi pun pe ei pe pauză. Nu e egocentrism, e doar o perioadă, o călătorie pe care trebuie să o fac singură. Prioritizare cum s-ar zice, că nimeni nu te pune pe primul loc în viața lui. Am mai scris despre oamenii mei aici, sunt sigură că aproape toți dintre ei înțeleg, și sper să fie tot aici când revin. Nu e prima dată când fac asta, dar observ însă că de data asta durata pare să fie destul de lungă. Vreau liniște și mă vreau pe mine. Am plecat să mă caut cum știu eu mai bine, ce-i drept, diferit de cum ar face-o alții.

Sunt într-un loc în care fac doar ce vreau eu să fac, și evit cât se poate contactul cu exteriorul, adică cu oamenii din jurul meu. Vorbesc cu mine, citesc ce îmi place, bag seriale în mine, îmi pun muzica preferată și dansez singură prin cameră (danseeeeez foooooarte mult și foarte des), scriu tot felul de idei pe foi, îmi setez obiective mici și realizabile, lucrez cu disciplina – care îmi lipsește în totalitate-, mă plimb serile cu câinii mei, stau și mă auto analizez, analizez ce mă înconjoară și la ce trebuie să renunț sau pentru ce trebuie să lupt mai tare, caut sinceritate fată de propria mea persoană și propriile așteptări, mă axez mult și pe self therapy și incerc să încep să mă cunosc iarăsi. Unele experiențe m-au schimbat mult și trebuie să mă redescopăr. Probabil aveam nevoie de asta, deci nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru ce s-a întâmplat și cum s-a întâmplat.

Contează doar că e de bine, sunt ok și voi fi și mai ok după asta. Zen Simina here, sau evoluție, cum vreți să-i ziceți. I’ll be back.

Dance –> chill