Ies din trup ca să mă privesc de-afară. E ca și cum mă uit în oglindă și nu văd nimic. Mă caut în oglindă și nu mă găsesc.
Tu nu te-ai speria?
Vreau să-mi văd măcar ochii, că știu că în ei pot citi mereu totul. Trebuie să mă caut iar, trebuie să mă găsesc în întregime.
Ție pe ce cărări ți se pierde mintea, în timp ce sufletul îți alunecă prin văi?
Vreau magnetism între suflet și minte, ca să se găsească mereu, să fie un întreg undeva.
**
Citisem undeva că e healthy să folosesc mereu vreau, și nu nu vreau. M-am cam săturat, ce-i drept, să vreau. Vreau doar să nu mai vreau, iar.
Nu vreau să nu știu unde mă pot găsi.
Nu vreau să vă uitați la mine și să credeți că vedeți ceva cunoscut, ce căcat, că habar n-aveți ce-i în mine.
Nu vreau să văd fețele alea zâmbitoare și false toată ziua, în timp ce voi nici nu știți să vă căutați de minte sau de suflet.
Nu vreau!
Oare voi vă vedeți? Te vezi în oglindă? Ce vezi în oglinda aia?