Vine un moment în care conștientizezi că viața îți aduce în cale doar oameni de la care ai ce să înveți, oameni care te fac să vezi ce nu e în regulă cu tine și care te împing să vrei să fii bine. Asta dacă ești smart enough, că dacă nu, continui cu aceleași comportamente și cu aceleași alegeri proaste care nu știi că vin de undeva din trecut de fapt și îți fac doar rău pe termen lung.
Totul e despre faptul că nimeni nu simte ca și tine, avem trăirile unice, fiecare dramatizează sau exagerează o situație în felul lui, prin prisma experiențelor, și asta nu e ceva de condamnat până la urmă, căci nu toți știu că pot fi și altfel.
Uneori mă pun la încercare singură, stau prin preajma unor oamenii foarte diferiți de mine ca să pot să mă provoc să schimb chestii la mine sau să le întăresc. Uimitor cât suntem de diferiți, parcă venim de pe alte planete, bineînțeles exceptând nevoile primare, care, logic, sunt cel mai jos plasate în piramida lui Maslow. Restul, toate diferă impresionant de mult de la persoană la persoană.
Tot uneori caut feedback de la persoanele cu care interacționez, in ideea de a vedea dacă omit ceva la mine și ei pot scoate la lumină părți din mine pe care eu nu le văd sau nu pot să le accept. Că nu e despre altceva aici, ci doar despre ceea ce nu pot eu conștientiza sau accepta la mine.
Faptul că suntem diferiți e aur curat, trebuie să știm să profităm de asta la maximum, fără drame, jigniri sau supărări dacă s-ar putea.
Comportamentele pe care le-am dezvoltat de-a lungul anilor nu sunt deloc potrivite pentru mine și dacă simina cea mică s-ar uita acum la mine, la simina cea mare, nu ar fi mândră deloc. Dacă eu stau să mă uit la simina cea mica, sunt plină de admirație, mă uit cu drag. Asta e o situație tristă rău, dar atât de mult o să scobesc în mine până simina cea mică o să zâmbească când se uită la mine, că până la urmă si despre asta e vorba, să te iubești tu pe tine, nu să te pierzi iubindu-i pe alții sau alții pe tine.
Sunt părți din tine, din mine, din noi, care nu ar trebui să ajungă la niciun om, pentru simplul fapt că suntem oameni. Nimeni nu poate să te rănească mai tare decât un om, și nu uita că și tu ești om, deci te poți răni mai tare decât ar putea să o facă oricare altul. Trebuie să alegi să nu faci asta cu tine, să nu te nimicești, să nu te desființezi. Doar tu trăiești cu tine până la sfârșitul vietii ăsteia și trebuie să o faci frumos.
Nu sunt în totalitate de acord cu ce susțin psihologii, că cică nu oamenii te rănesc, ci nevoile pe care le ai tu de la ei, proiecțiile pe care le faci tu, însușiriile pe care le pui tu în unii oameni. Nu e chiar așa. E și așa, dar nu în totalitate. Sau am eu de învățat mai multe decât îmi pot imagina.
Greuț cu noi, oamenii.