Cum ziceam și în povestea de mai sus, nu știu cum am ajuns aici. Sunt foarte confuză și sunt speriată. Mă sperie umbrele astea de oameni, nu înțeleg de ce nu au fețe.
Pe lângă asta, pe lângă că n-au fețe, oamenii n-au nici voci. Oameni muți și orbi care vorbesc doar cu ei și pentru ei.
Rareori am impresia că văd o urmă de față undeva în depărtare și fug cât mai aproape de ea, dar cu cât mă apropii mai tare, cu atât imaginea se șterge. Vreau să văd oameni cu fețe, dar nu vreau să găsesc oameni ca mine, vreau doar să găsesc oameni cu fețe.
Asta e lumea mea? Trăiesc aici unde oamenii nu se văd, nu își vorbesc, unde nu se aud? Oare ei se văd pe ei? Adică dacă se uită în oglindă își văd chipul, sau văd doar un amalgam de umbre?
Oare ei mă văd pe mine cum mă văd eu, sau mă văd și ei cum îi văd și eu, cu umbre în loc de fețe?
Unde sunt? Ce lume îi asta? Poți vorbi, te poți expune, te poți exprima, dar alegi să stai în umbră doar ca să nu obosești?
Văd o reclamă luminată pe care scrie Taci ca să îți fie bine.
Inuman, ce căcat e aici? Vreau să plec de aici, ăștia au probleme. Prin ce lumi tot ajung?
Oameni morți ce sunteți, fără voci și fără fețe. Sper să vă radieze soarele de care oricum nu vă puteți bucura.
Nu-mi place aici, vreau să dau skip la lumea asta, nu pot să trăiesc așa.
**
Somn