una din zilele alea de toamnă în care melancolia parcă cântă în toată mintea și în toată casa.
îmi vine în minte o amintire frumoasa din copilărie și nu pot să mă bucur de ea complet pentru că vine cu izul acela de it will never feel the same.
amintirile din copilărie au ceva magie aparte, și e apăsătoare dezamăgirea care-ți arată clar că nu le mai poți trăi vreodată.
cel mai dor îmi e de covorul ăla de frunze galbene/maro căzute din nucu’ ei, și de crengile goale care se întindeau pe jumate din cerul de deasupra curții.
oh, și de miros.. cât de dor poate să-mi fie de mirosul acela de toamnă din curtea ei.