trei. sau două patologii + balanța

Ca sa fac o mini introducere, ca nu cumva să vorbesc doar pentru mine, aici sunt eu, balanța, iar de cealaltă parte avem simina1 – patologic agresivă, și mai avem simina2 – patologic empatică.
Nu scriu prin ce împrejurimi s-a ajuns la întâmplarea din seara aceea, în schimb vreau să notez (mai mult ca un reminder pt simina2) cum poți să o încasezi de la tine în cel mai urât mod posibil.

Ca idee de pornire, imaginează-ți o luptă cu tine, cu pros and cons. Rațional și acceptabil, nu-i așa? Bun, aș fi vrut să fie și aici tot așa, dar nu ai cu cine. Amândouă, simina1, cât și simina2 sunt extremiste, iar eu sunt cea normală maleabilă – în funcție de partea care e mai puternică, că aia înclină balanța în favoarea ei. Dacă până acum câțiva ani câștiga mereu simina1, lately câștigă simina2, chestie care are un impact mai negativ asupra mea.

După niște pahare de vin și random talks cu o mizerie umană, ceva din simina2 s-a declanșat intens și haotic – aici putem da vina și pe alcool- și mi-a zdruncinat și mie și lu’ simina1 existența. Nu că aș fi masochista, dar îmi place când dau peste oameni  care sunt în totală contradicție cu mine, pentru că mă învăț pe mine prin ei, mă ajută la dezvoltarea mea, dar tot nu mă așteptam la asemeanea reacții. Eu sunt obișnuită cu invazia de sentimentalisme de la simina2, în schimb simina1, nu. Și atunci a trecut la fapte.

Deci, o luptă, o bătaie, că doar simina1 a dat – în simina2, nu în altcineva. Vizualizează puțin cum ar fi să te bați pe tine insuți. Am fost martor la asta, am participat din exterior, dar nu numai.. și a fost ceva de nedescris. O brutalitate de nedescris, atât verbală, cât și fizcă. Dezastru, cutremur, vârtej, tornadă. Ceva inuman și greu de îndurat pentru mine, și poate pentru oricine. Să te bați tu pe tine…

Atac de furie, agresivitate maximă. Verbală și fizică. Smuls păr din cap, călcat în picioare la propriu, pumni și picioare în fiecare părticică a corpului, pumni în gură, târât pe jos, lovit cu capul de pereți, trânit tot corpul de toți pereții, sange în gură, sânge în nas, pe haine, sânge pe jos, pe pereți, azvârlit efectiv dintr-o parte de cameră în alta -parcă dintr-un film sf, cu eroi cu puteri magice-, toate astea în timp ce pe fundal nu se auzea niciun sunet de la simina2, doar înjurături agresive cu morți și cu răniți de la simina1.

**esti o proasta in pula mea de retardata ce esti cine pula mea te crezi tu ca esti sa poti sa iti imaginezi ca ajuti pe cineva sa se simta mai bn cu ei insisi datorita tie in pula mea de distrusa ce esti nu vezi ca te manipuleaza lumea in ultimu hal si tu crezi tot ca o muista distrusa ce esti handicapata dracului cand te opresti cand gatu ma tii incepi sa iti acorzi atentie tie si sa te doara in pula de altii pt ce vrei tu sa fii kind ce mortii mei de kindness ti se pare ca poti sa imprastii tu prin juru tau cand tu esti cea mai distrusa sentimentalista idioata muista handicapata din lumea asta fututen gura de proasta ce esti cat mortii ma tiiiii de proasta poti sa fii cat sa continui tot asa handicapata dracului inchide te in tine si ramai in gatu ma tii acolo

Foarte greu de participat vizual la așa ceva, mai ales când te vezi în oglindă în postura protagoniștilor. Aș fi plâns atât de milă, cât și de frică. Nu știu cum se pune simina2 pe picioare după așa ceva, dar știu sigur că are nevoie de o pauză durabilă, o comă de câteva luni, care poate se soldează și cu niște învățături, vreo 10 ședințe de psihoterapie, axate doar pe ideea asta greșită că cică ești invizibil, de neiubit dacă nu ești empatic până la exagerare. Nu mai specific de ce ajutoare dumnezeiești are nevoie și simina1, că vreau prima oară să fie ok cealaltă, căci simina1 e destul de ușor de controlat lately.

Voi vă luptați cu voi? E mai ușor? Și voi vă omorâți? Sau voi ați găsit cheia echilibrului?

Vezi și

Un comentariu

  1. În fiecare zi… si da, prefer să dau în mine, nu în alții, numai că din nefericire pentru mine latura empatică are o putere de regenerare incredibilă. Și așa raționalul cade în fund buimac, îl dor pumnii și picioarele pe el, se minunează de câtă prostie încape în mine, un idealism dus la paroxism, care pute a inconștientă și masochism. Și renunță, iar, se concentrează pe muzica logicii, pe mine mă lasă să mă scald în lumea mea … să mă bălăcesc în mizerie.

Lasă un răspuns