H: Pune pe fundal o melodie liniștitoare și relaxează-te. Aprinde-ți una din ultimele tale țigări mentolate și caută puțin prin mintea ta momentele în care te-ai simțit un om protejat, liniștit, safe.
S: Wow, de mult timp n-am mai stat să mă caut.
….
Îmi vine în minte o amintire foarte veche și nemodificată de timp, că am și uitat-o până acum vreo lună. Eram undeva în clasele 1-4 și era un băiat care locuia cu mine pe stradă și care uneori mă ducea până în fața porții pentru că îmi era frică de un alt băiat care mă tachina agresiv. M. mă ducea acasă și nu-mi era frică când eram cu el, așa copii cum eram. El mă apăra, eram safe de la școală până acasă.
Nu știu dacă dacă ăsta e un răspuns pe care tu îl cauți, dar asta mi-a venit în minte prima oară acum. Nu pot să cred că mi-am amintit asta, au trecut vreo 20 de ani.
H: Te-ai dus foarte departe în timp..
S: O amintire mai recentă ar fi prezența lui Alex în momentele în care aveam atacuri de panică. Știind că e lângă mine mă simțeam mai în siguranță, nu neapărat protejată. Puteam să mă controlez mai ușor, că doar despre asta e vorba în panică, de control. Diferența dintre intensitatea atacurilor de panică era accentuată foarte tare de prezența sau de absența lui.
Cred că și asta intră în categoria ta, nu? Altceva nu-mi vine în minte acum. Vrei ceva mai mult? Cauți ceva anume?
H: E perfect. Mai caută.
S: În unele seri de vară când bună-mea făcea bulion, dulceață sau compot, iar eu trebuia să mă culc devreme, mă simțeam mult mai în siguranță dacă îmi lăsa un bec aprins în camera de lângă, deși geamul meu dădea fix în curtea unde era ea. Îmi era frică de întuneric, becul acela aprins era safe pentru mine.
Mă face să zâmbesc amintirea asta.
H: OK. Continuă, te rog.
S: Cam ciudat, dar mă simt foarte safe când sunt foarte îmbrăcată. Cu cât sunt mai acoperită cu atât mă simt mai protejată, de aceea mă îmbrac ca una de 60 de ani, dooh.
Cred că și asta intră în categoria ta doamnă.
H: Mai departe.
S: …
…….
……..
Nu că mi-ar fi frică să zic prostii, dar chiar nu-mi mai vine nimic în minte azi.